Un mort și trei răniți în Germania, după ce un avion a aterizat forțat pe marginea unei autostrăzi

Un mort și trei răniți în Germania, după ce un avion a aterizat forțat pe marginea unei autostrăzi
Publicat: 12/04/2015, 19:25
Actualizat: 12/04/2015, 19:29

Avionul tocmai decolase de pe un aerodrom aflat în apropiere și s-a confruntat cu dificultăți, către ora locală 13.30 (14.30, ora României).

Pilotul a murit, potrivit presei locale, iar alte trei persoane au fost rănite.

Poliția a afirmat că una dintre persoanele de la bord, despre care se crede că este copilotul, este „rănită grav”.

Însă nicio altă persoană de la sol, de pe autostradă, nu a fost rănită.

Avionul a aterizat forțat între un gard și un parapet, la doar patru metri de circulația de pe benzile autostrăzii.

Potrivit revistei Bild, pilotul era foarte experimentat. „Există un mort și trei răniți grav”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor citat de publicație.

Doi dintre supraviețuitori, blocați în epavă, au fost descarcerați de pompieri.

Răniții au fost conduși la spital cu un elicopter, iar drumul a fost închis.

Locul a fost izolat din cauza unui „pericol de explozie”, deoarece din epavă se scurgea carburant.

Imagini de la locul aterizării forțate arată pagubele provocate aeronavei de impact.

Destinația avionului era necunoscută. Aeronava zăcea pe o parte lângă drum, cu o aripă peste parapetul autorstrăzii.

Cauza care a condus la aterizarea forțată, imediat după decolare, nu era nici ea cunoscută.

Experți din cadrul Agenției federale germane pentru aviație au fost informați și urmau să sosească la fața locului.

Incidentul a provocat haos în traficul rutier, în contextul în care numeroase familii se întorc de pe insule din Marea Nordului, unde și-au petrecut vacanța de Paște.

Valentin Vidu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Un agent de securitate al lui Drake a fost împușcat la locuința rapperului. Ce se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Un celebru artist român s-a sinucis din dragoste. N-a putut trece peste despărțire
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Cristina Spătar a suferit într-un grav accident în timp ce mergea spre casă: ”Au venit...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Test de cultură generală. De ce sunt roșiile roșii?